Ieri, în jurul orei 21.00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Parcului din municipiul Suceava, un bărbat de 41 ani a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 31 ani.
După producerea accidentului, șoferul de 41 ani a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat ulterior.
Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 31 ani și a unui pasager din același autoturism, care au fost transportați cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 31 ani și de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 41 ani, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.