Teama din iarnă
–
La noi blocurile cresc iarna,
Se ridică fățarnice cu o cocoașă la mansardă,
Rup rândul de case și strică forma.
Cu altă față, privesc la răsărit
Și ni-l confiscă, de la primele ore
Plătim dimineții timpul, ca-ntre vecini,
Fiecare cu un leu sau doi în plus,
În funcție de etaj.
Ai zice că cei de jos sunt cei mai afectați,
Dar n-a fost decât o păcăleală, până au ajuns la patru,
Cerul tot confiscat rămâne…
–
Sigur apusul revine întârziat
Sau fericit că toți ochii i se ațintesc.
Ne face în ciudă cu umbre brodate pe margini de nori,
De culori rătăcite-n oranj, roz-sidef sau bleu ciel.
Și luna și-a schimbat traseul,
Nu vrea decât pe ocolite să urce pe boltă,
Pe coama blocului, să se știe despre ea.
El – bucată de ciment cu carcase de bolțari
Ce-nchid colivii de păsări cu suflet cu tot în ele,
Ea – deschisă fereastră a celor ce fac lumină-n colivii.
Îmi place tandemul ăsta de noapte,
N-ai cum să te rătăcești, n-ai cum să nu-l simți,
Te ține luna deasupra, peste coama blocului rătăcit.
