În noaptea de joi, 11 februarie 2022, două echipe de la București au prelevat ficatul și corneea de la un pacient aflat în moarte cerebrală în secția de ATI a Spitalului Județean “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava.
Organele au fost trimise la București la Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice.
“Echipele medicale s-au mobilizat maxim, având în vedere contextul epidemiologic actual, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva infectării cu virusul SARS-CoV2 care au făcut intervenția și mai dificilă, așa încât au putut să dea o șansă la viață și la o creștere a calității vieții la persoane care aproape își pierduseră speranța.
Prelevarea de organe realizată în noaptea precedentă este prima de la începutul pandemiei la Spitalul Județean din Suceava și a cincea de la inițierea acestui program la spitalul nostru. Donarea de organe este gratuită și benevolă. Se face numai în scop terapeutic. Înseamnă suferință, iubire de semeni pentru unii, un nou început pentru alții. O familie care, deși profund îndurerată, a ales să își ajute semenii prin acest gest remarcabil”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.