Primarul PNL de Suceava Ion Lungu a anunțat că, în urmă cu două zile, a început campania de inventariere efectuată de salariații primăriei a gospodăriilor din cartierul Burdujeni Sat care vor să fie racordate la rețeaua de gaz metan.
Primăria va suporta 50% din costurile de branșare, dacă sunt indeplinite condițiile legale, dar nu mai mult de 5.000 lei.
“Ne propunem să finalizăm această acțiune până la data de 25 februarie, în așa fel încât începând cu data de 1 martie să putem oferi aceste ajutoare la cei care depun documentațiile și îndeplinesc condițiile legale prezentate de consilieri în timpul discuțiilor.
Am avut discuții și cu firmele care au contracte cu Delgaz Grid, pentru racordare locuințe la gaz metan în Burdujeni Sat.
Am emis avize de săpătură mai puțin pe strada 22 Decembrie, unde vom da acest aviz după pornirea stațiilor de asfalt.
Ne dorim să racordăm cât mai multe locuințe la gaz metan astfel încât să putem trece la acțiunea de asfaltare a străzilor”, a spus Lungu.
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava