UPDATE: A ars acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați și s-au degradat două panouri fotovoltaice, aflate pe acoperiș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materiale combustibile. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat pensiunea turistică.
Știre inițială:
Incendiu la acoperișul unei pensiuni din localitatea Neagra Șarului. La fața locului intervin pompierii militari cu patru autospeciale de stingere, o autoscară de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD B2.
Nouă persoane care se aflau în interior s-au autoevacuat până la ajungerea pompierilor și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia.