În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.30, un echipaj din cadrul Secției 3 de poliție rurală Marginea a oprit pentru verificări DN 17 A, pe raza localității Sucevița, în fața sediului primăriei din localitate, un autoturism marca Dacia Logan la volanul căreia se afla primarul comunei Sucevița, Ioan Dorin Pînzar.
Conducătorul auto a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoturismului, nefiind constatate nereguli. Deoarece edilul Pînzar mirosea a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool în aerul pur expirat, după care a fost condus la Spitalul municipal Rădăuți unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin (1) Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural de către lucrătorii din cadrul Postului de Poliție Sucevița.
SORIN NICA
Sursa foto: Facebook Ioan Dorin Pînzar