Astăzi-dimineață, la ora 04.39 a fost anunțat prin sistemul unic de urgență 112 un incendiu în Suha, Mălini. Militarii Detașamentului Fălticeni împreună cu lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Mălini și Cornu Luncii, au intervenit cu șase autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Mălini.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat adăpostul de animale cu pericol de propagare la casa de locuit.
A ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați și bunurile din interior. În incendiu au pierit o bovină și 12 ovine.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.
Incendiul a fost lichidat la ora 6:15, iar pompierii au salvat locuința proprietarului.