Ieri, la ora 17:55, polițiștii din Salcea au observat pe D.N. 29, în Dumbrăveni, un autoturism care se deplasa într-un mod sinuos.
S-a procedat la oprirea autoturismului folosind semnalele luminoase și acustice ale autospeciale de poliție.
I s-a solicitat conducătorului auto documentele personale și ale autoturismului, dar acesta a refuzat.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, i s-a cerut testarea cu aparatul etilotest, dar a devenit recalcitrant, fiind încătușat și condus la sediul Poliției Salcea.
După verificarea în baza de date, s-a stabilit că șoferul autoturismului este un bărbat de 37 ani din Vlădeni, județul Botoșani.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Suceava, fiindu-i recoltate două mostre biologice de sânge.
Întrucât conducătorul auto continua să se manifeste recalcitrant și a provocat scandal în secția U.P.U., s-a luat măsura imobilizării și încătușării acestuia, fiind introdus în autospeciala de poliție.
Polițiștii i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.