Deputatul PSD Suceava Mirela Adomnicăi a făcut un apel la partidele din coaliția PSD-PNL-UDMR și, în special, la ministrul Energiei Virgil Popescu și la premierul Nicolae Ciucă (ambii PNL) “să organizeze urgent un grup de lucru, în care să fie invitați și experți, profesori sau academicieni din domeniul energiei, pentru elaborarea cât mai urgentă a unui plan pentru obținerea independenței energetice a României”.
Ea spune că este nevoie de colaborare la nivel politic, la nivel guvernamental, la nivelul experților pentru realizarea unei strategii coerente în acest domeniu care ține de securitatea națională a țării noastre.
“I-am adresat o interpelare domnului Virgil Popescu pentru a-mi comunica dacă Ministerul Energiei a elaborat vreun document strategic privind reorientarea energetică a României pentru a reduce dependența de Federația Rusă.
Dacă nu există un astfel de document, i-am solicitat să-mi spună când are în vedere Ministerul Energiei să elaboreze o astfel de strategie și care ar fi calendarul și principalele direcții de acțiune pentru reducerea sau chiar încetarea dependenței energetice a României față de Federația Rusă?”, a completat Adomnicăi.