Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Calinic, răspunde întrebărilor primite pe raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro O credincioasă îi ridică o problemă serioasă, generată de numirea unui nou preot în parohie: „Acest preot nu se implică în slujba de zi cu zi, la Canon nu s-a prezentat, a anunțat că va face Sfântul Maslu și iarăși nu s-a prezentat.
Pe data 20 martie s-a prezentat alt preot și, de Buna Vestire, credincioșii l-au așteptat în sfânta biserică, dar nu s-a prezentat și nici nu răspunde la telefon.
Vă rugam să ne ajutați să avem un preot care să ne reprezinte și pe noi în parohie.
Credincioși stau și se întreabă cine îi va împărtăși. Vor fi Săptămâna Deniilor și Slujba de Înviere, dacă nu se va prezenta?”
Calinic are explicații pentru toate nemulțumirile formulate: “Situația parohiei a fost explicată de părintele protopop astfel: pe data de 20 martie părintele a fost plecat cu soția până la Oradea (probabil la tratament n.n.) și a fost înlocuit de părintele Emil Bărboșelu, directorul Departamentului Cimitire din cadrul Centrului Eparhial.
În ziua praznicului Bunei Vestiri, în drum spre biserică, părintelui i s-a făcut rău și a ajuns la spital cu tensiunea 9, ulterior fiind transferat la Suceava pentru investigații, motiv pentru care nu a răspuns la telefon decât spre seară.
Astăzi a slujit la parastas un părinte pensionar, iar mâine la Sfânta Liturghie și la înmormântarea de după va sluji din nou același părinte.
Aseară am vorbit la telefon cu părintele și este considerabil mai bine cu vocea.
Din cât îl cunosc eu pe părinte, este echilibrat și cred că poate face treabă bună și în parohie, dacă este sprijinit.
Din păcate, condițiile de acum nu ne permit angajarea a câte doi preoți în fiecare parohie din mediul rural, indiferent de numărul credincioșilor, pentru a evita astfel de situații nefericite”.