Trei militari și tatăl unuia dintre ei și-au aflat, astăzi, pedepsele într-un dosar de trafic de influență instrumentat de procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași.
Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondate apelurile inculpaţilor Pandelea Florin, Vizitiu Valerică şi Vizitiu Iulian Valerică împotriva sentinţei penale date de Tribunalul Suceava.
Astfel, Florin Pandelea (caporal) din Dolhești a fost condamnat la trei de închisore cu executare pentru trafic de influență, Valerică Iulian Vizitiu (soldat) din Preutești a primit 3 ani cu suspendare pentru cumpărare de influență și tatăl său, Valerică Vizitiu, 3 ani cu suspendare pentru complicitate la cumpărare de influență și instigare la cumpărare de influență.
În cazul lui Constantin Mihaiu (plutonier) din Fălticeni, judecătorul a descontopit pedeapsa și l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și cumpărare de influență. Inițial, fostul angajat al Centrului Militar Județean Suceava (CMJ) fusese condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Ce spune rechizitoriul procurorilor
În intervalul martie – aprilie 2016, Pandelea a pretins de la denunțătorul T.R.N. suma de 1.000 euro şi primit 2.230 lei ( echivalentul a 500 de euro ) în contul cardului de salariu pentru a efectua intervenţii în vederea încadrării unei persoane ca militar profesionist la o unitate de poliţie militară de pe raza judeţelor Bistriţa sau Suceava.
Ulterior, inculpatul a pretins şi primit de la aceeași persoană şi suma de 400 lei pentru intervenţii vizând facilitarea vizitei medicale efectuate la Spitalul Militar Iaşi în aprilie 2016.
În septembrie 2016, Pandelea a pretins de la Iulian Vizitiu bani şi foloase materiale pentru a exercita intervenţii pe parcursul procedurilor de înscriere şi evaluare în vederea încadrării acestuia ca militar profesionist.
Iulian Vizitiu a oferit, în decembrie 2016, sume de bani și lui Mihaiu pentru a realiza intervenţii în vederea încadrării sale ca soldat gradat profesionist și, ulterior, pentru ca acesta să intervină în vederea obţinerii unei repartiţii, ceea ce subofiţerul a acceptat, implicându-se în efectuarea acestor intervenții.
În ceea ce privește activitatea infracțională a lui Valerică Vizitiu, tatăl lui Iulian Vizitiu, luând cunoştinţă în septembrie 2016 de banii pretinşi de Pandelea pentru a-şi trafica influenţa, a făcut o contraofertă condiţionată de implicarea unei rude a unui militar, care a fost prezentată de Iulian Vizitiu militarului Pandelea.
Valerică Vizitiu l-a consiliat pe fiul său cum să procedeze în predarea banilor către Pandelea și l-a determinat să ofere lui Mihaiu o sumă de bani în vederea efectuării unor intervenții pentru obținerea unei repartiții corespunzătoare.