Garda Națională de Mediu – Comisariatul Judetean Suceava a primit o sesizare privind arderea unor deșeuri pe raza comunei Ipotești, o echipă de comisari din cadrul instituției s-a deplasat la fața locului.
“Aspectele semnalate s-au confirmat, astfel încat, în zona numita ”HUCI”, situată pe malul drept al râului Suceava în Aria Protejată ROSCI0380 Râul Suceava- Liteni pe teritoriul administrativ al comunei Ipotești s-au constatat depozitări de deșeuri rezultate din construcții, deșeuri vegetale provenite de la toaletarea arborilor, anvelope uzate, deșeuri reciclabile precum și vetre de foc provenite de la incendierea deșeurilor”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava.
Pentru neconformitatile constatate
Primăria comunei Ipotești a fost sancționată pentru neconformitățile constatate contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei și s-au impus măsuri ferme de remediere a deficiențelor constatate conform competențelor legale.