ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, răspunde constant întrebărilor primite pe raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro
Un credincios este curios să afle amănunte în legătură cu situația precară a bisericii de lângă Spitalul Județean: “Mare mi-a fost mirarea să văd, când am intrat, că pereții interiori ai bisericii arată ca după un … să nu zic ce, pentru că vecinii noștri de peste graniță suferă de pe urma aceasta.
Porțiuni întregi din tencuială sunt desprinse și pot să cadă oricând.
Șocant am fost să nu văd nici măcar o pictură pe zidurile din interior, nici măcar una.
În condițiile acestea, stau și mă întreb, dacă parohia nu dispune de fonduri (pentru că și enoriași am văzut foarte puțini în biserică) de ce nu ar exista un ajutor din partea celorlalte biserici (mai înstărite, pentru că acolo m-a dus gândul prima dată când am văzut pereții deteriorați), să fie o unitate între aceste lăcașuri de cult?
Părintele a ținut o predică foarte spirituală în conținut și frumoasă în formă.
Nu văd de ce nu ar trebui cineva din arhiepiscopie să se ocupe și de latura aceasta”.
Calinic răspunde că a luat legătura cu preotul paroh, care l-a informat că “biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” nu a fost neglijată, deși poate, după aspectul pereților, ar da această impresie.
În ceea ce privește pictura bisericii, vă pot spune doar că părintele care a fost înaintea mea a dorit doar ce e mai frumos pentru ctitoria sa și prin urmare a ales să facă o pictură în ulei.
Aceasta este desigur foarte frumoasă, însă și mult mai dificilă și mult mai costisitoare.
Problema este că suportul pentru o astfel de pictură este unul deosebit, care presupune multe straturi din diferite compoziții, ultima constând într-un amestec de ulei și praf de cretă împreună cu alte ingrediente.
Nu știm exact unde s-a greșit, însă cert este că întreg suportul pentru pictură a început la un moment dat să crape.
Din acel moment, s-a sistat orice lucrare de pictură, până va fi identificată problema și va fi remediată.
Aceasta s-a întâmplat desigur, acum câțiva ani buni în urmă, însă, din câte am înțeles, o bună perioadă de timp s-a sperat că remedierea situației nu va necesita măsuri atât de drastice (cum este decopertarea în întregime a pereților); din păcate, crăpăturile nu au încetat să apară, așa că am ajuns în situația în care suntem azi.
În aceste zile va începe decopertarea pereților (mai puțin în zona altarului, care este deja pictat) și refacerea în întregime a suportului pentru pictură”.
TEODOR PUȘCAȘU