Ministerul Muncii a anunțat că 53 de refugiați ucraineni muncesc la firme din județul Suceava. La nivel national, aproximativ un sfert (452) din totalul refugiaţilor ucraineni care şi-au găsit un loc de muncă în România s-au angajat la companii din municipiul Bucureşti.
În provincie, cei mai mulţi ucraineni care au fugit din calea războiului şi-au găsit de muncă în judeţele Bistriţa-Năsăud- 270, Arad- 167, Timiş- 126, Ilfov- 101, Maramureș- 87, Cluj- 80, Satu Mare- 73 și Bihor- 69.
“Nu sunt locuri de muncă special create pentru cetăţenii ucraineni.
Peste tot în ţară sunt locuri de muncă disponibile, însă decizia de a se stabili într-un judeţ sau altul aparţine acestora”, a declarat pentru Agerpres ministrul Muncii, Marius Budăi.