Peste 250 de polițiști suceveni vor fi la datorie, zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, astfel încât sărbătorile pascale catolice și sărbătoarea Floriilor să fie celebrate în siguranță.
Poliţiştii vor acţiona, sâmbătă și duminică, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Peste 30 de polițiști rutieri vor fi prezenți, zilnic, pe principalele artere rutiere din județul Suceava, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere.
Aceștia vor folosi aparate radar, aparate etilotest și drugtest, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră.
În ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, polițiștii din cadrul Serviciului Poliției TF Suceava vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică și vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.
Pentru a petrece sărbătorile în siguranță, polițiștii suceveni vă recomandă:
– Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar, lăcaşe de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare;
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
– Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor;
– Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele;
– Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri;
– Conducătorii auto trebuie să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
– Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112!