Incidentul de ieri de la telescaunul pârtiei de schi Dealul Negru din Vatra Dornei, când 51 de persoane au rămas blocate timp de câteva ore, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, jandarmilor şi salvamontiştilor pentru a fi salvate, a fost provocat de un şofer care a intrat cu o maşină de teren într-o zonă interzisă şi a lovit un scaun care circula la o înălţime mică.
Administratorul SC Telescaun Vatra Dornei, Paul Boncheş (fiul primarului PNL de Vatra Dornei Ilie Boncheș) a făcut o serie de precizări: “Duminică, 24 aprilie, în jurul orei 15:20, telescaunul s-a oprit, iar la încercarea de repornire am observat că nu există blocaj, ceea ce a însemnat că este vorba despre ceva mai grav.
La scurt timp, am primit un telefon din partea numitului Sergiu Rusu, care m-a anunțat că a făcut o mare prostie: a intrat cu mașina de teren personală într-un scaun al telescaunului, în zona intermediară, acolo unde acesta circulă la o înălțime mică de sol.
Zona respectivă este proprietate privată și este semnalizată cu indicatoare privind accesul interzis, ceea ce înseamnă că nu putem vorbi despre o vină comună, ci, exclusiv, individuală!
Am fost, astfel, nevoiți, după constatarea echipei tehnice a telescaunului că remedierea avariei necesită câteva ore de muncă, să urmăm procedurile ce se impuneau”.
Boncheș a mai menționat că “a fost anunțată ISCIR Iași, s-a sunat la 112, am anunțat instituțiile de salvare cu care colaborăm în astfel de situații, timp în care lucrătorii TELESCAUN Vatra Dornei au fost în permanență în dialog cu turiștii blocați, care au fost și martorii momentului în care mașina a lovit instalația și cărora le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovadă.
De asemenea, aceștia au primit contravaloarea biletului înapoi, iar din discuțiile avute se pare că nu vor fi plângeri depuse din partea lor.
La începutul acțiunii de coborâre a turiștilor au avut prioritate un minor și o persoană diabetică, de aceeași atenție sporită beneficiind toate persoanele blocate.
Urmează, din nou, un raport din partea celor de la ISCIR Iași, însă motivul problemei este clar, evident.
Regretăm incidentul, care a venit la o scurtă perioadă de cel anterior, însă în ambele cazuri problema nu a ținut de calitatea instalației sau de lipsa reviziilor, de aceea facem apel la mai multă responsabilitate colectivă și aducem mulțumiri colegilor de la ISU, Jandarmeria Montană, Salvamont Suceava și Salvamont Vatra Dornei pentru celeritatea cu care au acționat.
Sperăm să fie ultimele incidente de acest fel și ne cerem scuze tuturor turiștilor care au trecut prin această situație neplăcută”.