Viceprimarul PNL de Suceava Lucian Harșovschi informează că există primele propuneri de amenajare a Parcului Șipote, prezentate de către echipa de specialiști, arhitecți și proiectanți care a câștigat licitația pentru realizarea documentației în vederea obținerii finanțării prin fonduri europene.
Printre ideile de amenajare și propunerile aflate în faza de preconcept se numără realizarea unui parc de aventură/escaladă, amplasarea unui funicular ce unește centrul orașului cu platoul Cetății de Scaun, realizarea de trasee pietonale, podețe, treceri suspendate, amenajarea de piste pentru bicicliști, trasee mountain bike, acces pentru persoanele cu dizabilități, amenajarea unui amfiteatru, precum și locuri de odihnă în vecinătatea aleilor, zone hamac și balansoare, foișoare/pavilioane multifuncționale, amenajarea de locuri de joacă pe categorii de vârstă, dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, suport parcare biciclete), instalarea de WiFi și amenajarea unui punct de informare și orientare turistică interactiv și amenajarea de puncte de belvedere, precum și instalarea unui iluminat artistic.
Harșovschi a precizat că la vizita în teren “s-au discutat mai multe idei, inclusiv cea a unei pasarele care să facă legătura între strada Cireșilor și strada Luca Arbore.
Ne dorim ca fiecare locuitor al municipiului Suceava să beneficieze de liniște, relaxare, aventură, mișcare într-un mediu sănătos, evenimente culturale, de joacă și zâmbete în inima verde a orașului cât de curând posibil”.
DAN PASCARU
Foto: Primăria Suceava