ZdpN preia o parte din informațiile agenției de presă BucPress din Cernăuți.
# A fost descoperită o rețea extinsă de agenți ai serviciilor speciale ruse, conduse din Crimeea. Grupul includea pseudo-jurnalişti şi „experţi” care primeau bani de la curatorii ruşi pentru activități de propagandă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Securitate al Ucrainei, Artem Degtyarenko. Aceștia au funcționat sub masca unei publicații online conduse de FSB pe teritoriul peninsulei ocupate temporar. Prin „publicațiile” lor, propagandiștii impuneau opinii pro-Kremlin asupra evenimentelor din Ucraina. În prezent, „redactorul-șef” al acestei publicații se ascunde în Crimeea ocupată temporar. În total, Serviciul de Securitate al Ucrainei a neutralizat mai mult de o duzină de ferme de boți inamice, cu o capacitate totală de peste 100.000 de conturi false. Serviciul de informații mai raportează că, de la începutul invaziei ruse, 13 reprezentanți ai presei străine au fost depistați în pregătirea materialelor „la comandă” pentru propagandiștii de la Kremlin.
# Voluntari asociației InformNapalm și conducerea militară a Ucrainei au lansat două pachete de cărți personalizate cu portretele criminalilor de război, politicienilor și propagandiștilor ruși. Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valery Zalujni, a menționat că, în 2002, Comandamentul Central al Armatei SUA a lansat o listă de criminali de război căutați, sub forma unui pachet de cărți, pentru a ajuta armata americană să-și amintească țintele în timpul jocului. „În 2022, InformNapalm a continuat această tradiție. Așadar, cu eforturile comune ale militarilor și voluntarilor, ale tuturor oamenilor de bunăvoință din lume, cartea de joc a rasismului va fi bătută inevitabil, atât pe câmpul de luptă, cât și în aria informativă” a spus Zalujni.