Astăzi, 17.05.2022, a avut loc o întâlnire de lucru la sediul Instituției Prefectului, ca prim pas al implementării HGR 426/25.03.2022 privind aprobarea obiectivelor etapei a XXII-a 2022 a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creștere a precipitațiilor pe perioada 2010-2024 .
La întâlnire au participat prefectul Județului Suceava, Alexandru MOLDOVAN, Elena Claudia GOGU – directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană Suceava, dr. ing. Daniel AXINTE, director de zonă și consilier al Directorului General al Societății Intervenții Active în Atmosferă SA București, membru fondator al proiectantului general al Sistemului Național Antigrindină și de Creșterea Precipitațiilor, dr. fizician Daniel FLOREA, director de program al Unității de combatere a căderilor de grindină – Moldova 1 – Iași.
Cu aceasta ocazie s-a demarat etapa de recunoaștere a pozițiilor pentru punctele de lansare a rachetelor antigrindină din Grupul de combatere Suceava – Botoșani, coordonarea operațională a acestuia urmând a fi realizată prin punctul de comandă al UCCG Moldova 1 – Iași.
Este întocmit un studiu de prefezabilitate care a identificat ca oportună înființarea unui număr de 18 puncte de lansare pentru județele Suceava și Botoșani.
Grupul va asigura protecția culturilor agricole pe o suprafață de circa 515,6 mii ha, precum și populației, infrastructurii și bunurilor de pe raza a 201 localități. Valoarea investiției este de aproximativ 21.825,00 mii lei.
Odată cu realizarea investiției, la nivelul a 10 unități administrativ teritoriale de pe raza județului vor fi create și 90 noi locuri de muncă prin angajarea personalului care va opera sistemele antigrindină.
”Agricultura este un domeniu prioritar la nivelul Executivului, mai ales în contextul în care securitatea alimentară a țării depinde în mare măsură de sprijinul acordat fermierilor de statul român, atât prin intermediul fondurilor europene, cât și prin finanțările asigurate din bugetul național.
Cunosc provocările cu care se confruntă fermierii suceveni, precum utilizarea pășunilor, procesarea produselor sau forța de muncă insuficientă. În ceea ce privește subiectul discuțiilor de astăzi, ne-am implicat activ încă de acum câteva luni pentru demararea proiectului, și împreună cu administrația județeană și cea locală, vom sprijini activ derularea tuturor etapelor următoare, astfel încât fermierii suceveni să beneficieze de un sistem modern și performant de protecție al culturilor”, a declarat prefectul Alexandru Moldovan.