Ieri, 18.05.2022, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pe raza municipiului Suceava pentru prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute și a celor neconforme cu standardele unor branduri de renume, ocazie cu care au identificat într-o zonă comercială, un localnic de 48 de ani care oferea spre comercializare obiecte vestimentare inscripţionate cu mărci cunoscute, fără a deţine certificate de calitate sau conformitate, existand suspiciuni că produsele ar fi contrafăcute.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de “punerea în circulaţie de produse purtând o marcă înregistrată sau identică”, iar bunurile în valoare de 1.800 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
SORIN NICA