Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Calinic, știe să tragă foloase, deopotrivă, de la cele două partide importante.
Ieri, cu prilejul ședinței de constituire a noii Adunări Eparhiale a Arhiepiscopiei pentru perioada 2022-2026, el și-a dat binecuvântarea pentru ca șefii PSD și PNL Suceava, Ioan Stan și Gheorghe Flutur, să fie desemnați invitați permanenți.
Aceeași calitate i-a fost atribuită și primarului liberal de Suceava, Ion Lungu.
Potrivit unui comunicat de presă al Arhiepiscopiei, Flutur a spus: „Printre provocările societății se numără scăderea natalității, cauzată de exodul masiv al populației în afara granițelor țării, precum și conflictul dintre modernitate și tradiționalism, în urma căruia, de cele mai multe ori, valorile naționale românești au de suferit.
Sunt provocări la care cred că trebuie să găsim răspuns și fiecare dintre noi, și împreună, pentru că sunt provocări la care este așteptată să intervină Biserica Ortodoxă.
Și ea intervine, eu văd, o simt, dar este așteptată în continuare să intervină pentru că, în istorie, Biserica neamului a fost un pilon de stabilitate.
Avem o misiune importantă, să punem în valoare familia și toate valorile tradiționale românești: religia, Biserica, credința; toate acestea cred că trebuie să le apărăm mai bine, să fim exemple personale”.
Tot comunicatul respectiv informează că Stan “a promis tot sprijinul în demersurile pe care le face Arhiepiscopia în vederea construirii unui nou Centru Eparhial”, iar Lungu “și-a arătat deschiderea de a se alătura acestui demers inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, subliniind faptul că este o provocare pentru membrii Adunării Eparhiale de a împlini acest deziderat”.
Adunarea Eparhială se compune din 30 de reprezentanți aleși ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni, cu o viață morală și religioasă demnă de un creștin.
TEODOR PUȘCAȘU
Foto : Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților