Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava a organizat, în perioada 26-28 mai, cea de-a VII-a ediție a Conferinței Internaționale „Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law”.
Echipa organizatorică, condusă de decanul Camelia Ignătescu, a realizat această manifestare științifică împreună cu Primăria Suceava, cofinanțatorul acestui eveniment, Facultatea de Drept din cadrul Universității Naționale Yuri Fedkovici Cernăuți, Academia Română prin Institutul de Cercetări Juridice Academician Andrei Rădulescu, Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN Iași, Universitarea Ecologică din București și Asociația Științifică de Drept și Științe Administrative din Suceava.
La manifestare au participat, pe lângă cadrele didactice ale Facultății de Drept și Știinte Administrative din Suceava, personalități marcante ale universului juridic din România și din străinătate, oferind studenților și publicului participant ocazia de a asculta prelegerile specialiștilor, prezentate în plen, și de a interacționa cu aceștia în cadrul workshopurilor organizate.
Invitații au abordat probleme referitoare la provocările celei mai mari crize umanitare, din anii 1990 încoace, care a afectat Ucraina și întreaga Europă.
Subiectele de interes au vizat obstacolele în apărarea drepturilor omului și a statului de drept, perspective juridice și sociale în administrația centrală și locală, impactul noilor tehnologii într-o eră postpandemică și metode de predare și didactică non-formală, apreciativă, precum și valorile etice în contextul crizelor.
BEATRICE OȘEAN