ZdpN preia o parte din informațiile agenției de presă BucPress din Cernăuți.
# Comitetul executiv al Consiliului orășenesc Cernăuți a decis să aloce 12,7 milioane de grivne (405.770 de euro) pentru nevoile Armatei și Apărării teritoriale. Sprijinirea apărătorilor este una dintre prioritățile Consiliului orășenesc, a declarat primarul Roman Klichuk. Reuniunea a decis, de asemenea, alocarea a 1 milion de grivne (31.950 de euro) pentru ajutor umanitar și aprovizionare cu alimente pentru persoanele strămutate interior. Membrii comitetului executiv au susținut acordarea de asistență materială cetățenilor aflați în situații dificile de viață în valoare de 133.000 de grivne (4.250 de euro).
# Experții notează că situația cu combustibilul în regiunea Cernăuți continuă să fie tensionată. Criza combustibilului durează în Ucraina de mai bine de o lună. Alina Gaevska, șefa Serviciului de Stat pentru alimentație și protecția drepturilor consumătorilor, a declarat că în districtele regiunii se observă o situație critică cu combustibilul: „Cernăuțiul este mai aprovizionat cu combustibil decât alte districte, dar se înregistrează o situație tensionată cu combustibil acolo, nu putem spune că situația s-a stabilizat”. Benzinăriile din regiunea Cernăuți nu permit inspectorilor să efectueze controale, Serviciul de Stat finalizând doar 16 controale, în celelalte cazuri fiind aplicate sancţiuni administrative şi economice, valoarea unei amenzi fiind de 34.000 de grivne (1.085 euro).
# Ministerul de Externe al Ucrainei solicită președintelui Parlamentului Ungariei, Laszlo Kever, să publice un certificat privind starea sănătății sale mintale. “Evaluarea ulterioară a cuvintelor domnului Kever depinde direct de concluzia consemnată în certificat” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko. El a mai spus că “din păcate, politicienii maghiari persistă în a denigra Ucraina și a mușamaliza crimele Rusiei. Această poziție nu este surprinzătoare, deoarece istoric Ungaria, în mod repetat, s-a postat de partea răului”. Anterior, președintele parlamentului maghiar Laszlo Kever a vorbit despre „problemele mintale” ale președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care le cere dur, chiar aspru, partenerilor săi sprijin.
DANIEL BOGHIȚA