Azi, la prima probă scrisă a bacalaureatului, la limba și literatura română, în județul Suceava au fost prezenți 4.590 de candidați (97,7 % din totalul candidaților înscriși la probă).
În județul Suceava funcționează 15 centre de examen.
Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat dintr-o promoție anterioară, de la Colegiul Tehnic Lațcu Vodă Siret (subcomisie a Centrului de examen Colegiul Andronic Motrescu Rădăuți), care avea asupra sa telefonul mobil.
Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Celelalte probe se vor desfășura pe 21 iunie – proba obligatorie a profilului, pe 22 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării și pe 23 iunie – proba la limba și literatura maternă.
Primele rezultate vor fi afișate pe 27 iunie, până la ora 12:00.
Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 1 iulie.
BEATRICE OȘEAN