În perioda 30 iunie – 2 iulie, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava se va desfășura, pentru prima dată în România, cea de-a VIII-a ediție a Conferinței internaționale Rețeaua europeană pentru competență socială și emoțională.
Evenimentul va reuni, în format fizic și virtual, peste 150 de cercetători și profesori din universități și organizații interesate de promovarea învățării sociale și emoționale pentru copii și adulți.
Tema conferinței este Învățare socială și emoțională și dezvoltare pozitivă.
Conferința va surprinde multe dintre problematicile majore cu care se confruntă educația, va localiza și contextualiza teorii și practici în domeniul educației, sănătății, politicilor publice, va oferi oportunitatea pentru dezbateri și reflecții teoretice, pentru comunicare și diseminarea rezultatelor cercetărilor în domeniu.
Tematicile principale propuse de conferință includ perspective transculturale asupra învățării sociale și emoționale, care conduc la dezvoltare pozitivă, sănătatea mintală în școală, formarea profesorilor pentru promovarea sănătății mintale și a educației emoționale în școală, învățarea socio–emoțională a adulților în contextual comunităților incluzive.
Obiectivele propuse prin această manifestare științifică urmăresc creșterea interesului pentru activitatea de cercetare în domeniul educației, în special în investigarea fenomenelor sociale care descriu contextul european actual, conștientizarea decidenților în domeniul politicilor educaționale cu privire la rolul pe care ar trebui să și-l assume actorii educaționali în contextul lumii contemporane, dezvoltarea și extinderea relațiilor de colaborare cu alte universități din țară și străinătate
BEATRICE OȘEAN