Poliția municipiului Suceava a fost sesizată ieri, 3 iulie 2022, prin numărul unic de urgență 112 de către reprezentanții Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava cu privire la faptul că pe strada Armenească din municipiul Suceava, pe trotuar, a fost identificată o persoană de sex bărbătesc căzută la sol.
Echipa operativă ajunsă la faţa locului a constat faptul că doi localnici care se plimbau au observat pe trotuar o persoană de sex masculin căzută la sol și când s-au apropiat de acesta au observat faptul că prezintă urme de sânge, motiv pentru care au apelat 112.
Victima, un bărbat din municipiul Suceava a primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD care ulterior a transportat victima la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” de Urgență Suceava.
După efectuarea cercetării la fața locului, organele de cercetare penală s-au deplasat la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, iar în urma discuțiilor, cadrele medicale au precizat faptul că victima a fost diagnosticată cu „plagă contuză frontală” , produsă în urma unei căderi de la același nivel ca urmare a consumului de alcool. Cadrele medicale au comunicat faptul că victima nu prezintă urme de violență fizică.
Poliția municipiului Suceava efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.