Partidul Mişcarea Populară solicită guvernului să ia măsuri urgente pentru sprijinirea fermierilor, prin acordarea de despăgubiri şi triplarea subvenţiei la motorină, altfel până la sfârşitul anului, mai bine de jumătate din fermierii români îşi vor închide activitatea.
Popularii cred că seceta extremă din acest an, pe fondul dublării preţului la combustibili, va duce la un val de falimente şi mai ales va afecta semnificativ românii care vor resimţi, în mod direct, creşterea preţurilor la legume, fructe şi alimente de bază.
“PMP consideră că, în condiţiile în care actualele culturi sunt compromise în procente care variază între 70% şi 100%, cu precădere în zona Moldovei, iar preţurile la combustibil şi energie electrică s-au dublat, Guvernul României trebuie să ia în considerare adoptarea unui pachet de măsuri de sprijnire al sectorului agricol care să includă, cu prioritate: despăgubirea fermierilor a căror culturi sunt calamitate şi identificarea de soluţii financiare de susţinere a sectorului zootehnic şi a celui piscicol, triplarea subvenţiei pentru motorină, până la 5 lei/litru. Deşi la acest moment, un litru de combustibil este aproximativ 9 lei, subvenţia acordată de statul român a rămas tot la nivelul anului trecut, de 1,6 lei/per litru de combustibil, subvenţionarea preţului la energie electrică, în condiţiile în care facturile, conform INS, au crescut cu peste 60%. reîntregirea stocurilor pentru rezervele de stat direct de la producătorii locali, pentru eliminarea intermediarilor, implementarea unui program naţional pentru achiziţia echipamentelor de irigaţii şi forare de puţuri pentru irigaţii
PMP atrage atenţia asupra faptului că, dacă guvernul nu tratează cu toată seriozitatea şi cu responsabilitate acest subiect, efectele vor fi devastatoare, cu implicaţii pe termen mediu şi lung. Lipsa fondurilor va duce la imposibilitatea înfiinţării culturilor de toamnă, a achitării facturilor către furnizorii de inputuri, a salariilor, a impozitelor şi taxelor la stat, etc.
Readucem în atenţie faptul că Partidul Mişcarea Populară a solicitat dublarea subvenţiilor pentru fermieri încă din luna martie a anului acesta, pe fondul creşterii preţurilor la combustibil, la inputuri, la energie, dar şi a semnelor unei secete extreme. Lipsa de reacţie şi implicare a guvernului a făcut ca, după aproximativ 5 luni, să ne aflăm în situaţia în care sectorul agricol românesc se află într-un moment critic”, au transmis reprezentanții PMP.
SORIN NICA