?el acceptă faptul că preoții trebuie să comunice mai bine, pe această temă, cu credincioșii
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic, răspunde constant întrebărilor primite pe raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro
Un localnic îl întreabă care este tariful perceput de Biserică la slujba de botez: “Vă rog să mă lămuriți asupra tarifului oficial pentru efectuarea unei slujbe de botez al unui prunc (pe site-ul oficial nu am găsit date și lămuriri referitoare la acest aspect).
Urmează să încreștinăm o fetiță, iar discuțiile avute cu mai mulți fii spun că prețul variază în funcție de dorințele și toanele părintelui.
Oficial nu am avut o discuție cu părintele paroh, din acest considerent vă rog să îmi dați o adeverință/procură oficială prin care să se menționeze prețul oficial adoptat pe teritoriul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților”.
Calinic a solicitat amănunte din partea Sectorului Administrativ al Arhiepiscopiei, pe care le redăm succint, ideea finală fiind că Biserica nu impune taxe, dar primește donațiile cu brațele deschise: “Doctrina canonică interzice slujitorilor Bisericii condiționarea oficierii slujbelor de plata oricărei taxe, deoarece harul sfințitor nu se poate condiționa pecuniar.
Totodată, contribuțiile benevole ale credincioșilor, anuale, cu ocazia unor colecte sau a unor evenimente de familie ale credincioșilor (botez, cununie, înmormântare, sfințirea casei etc.) trebuie să reflecte conștiința acestora că ei sunt cei ce întrețin locașul de cult și pe slujitorii altarului și că, în lipsa acestora, parohia se va desființa.
Neînțelegerile unor credincioși cu privire la contribuțiile benevole provin din lipsa de comunicare a preoților cu proprii lor credincioși; imposibilitatea comunicării cu unii credincioși care sunt creștini ortodocși doar atunci când au nevoie de Biserică sau de preot, credința falsă că preotul are salariu de la stat, neștiința unora care nu înțeleg că o parohie trebuie să plătească facturi la utilități, imposibilitatea de a înțelege că Biserica nu este un perpetuum mobile – nu poți face filantropie fără să primești ajutor de la proprii tăi credincioși.
Aceste donații pot diferi de la o unitate de cult la alta, sunt declarate și afișate spre informarea membrilor parohiei, se operează în contabilitatea parohiei prin emiterea unei chitanțe.
În cazul în care o familie sau o persoană nu poate să ajute parohia cu o anumită sumă, din cauza situației materiale sau din rea voință, serviciul religios se va săvârși, urmând ca ceilalți membri ai comunității să contribuie pentru cheltuielile aferente”.
În răspunsul lui, Calinic nu se spune nimic despre banii sau bunurile donate Bisericii de către credincioși, dar însușite ulterior de către preoți, fapte care constituie, cu adevărat, “mărul discordiei”.