Raspunsulierarhului@arhiepiscopiasucevei.ro este adresa la care arhiepiscopul ÎPS Calinic al Sucevei și Rădăuților primește întrebări, opinii și laude în legătură cu activitatea pe care o conduce.
Un localnic îl chestionează, printre altele, în legătură cu “disprețul categoric față de parohiile de mir, prin vizitele pastorale așa-zise, care sunt ca nicăieri în BOR.
Pe furiș, ca niște controale inopinate, deseori după-amiaza, când nu mai este program nici măcar la vreo instituție publică, preotul trebuie să stea stresat că sună colegii dumneavoastră cu care mergeți însoțit și trebuie să se prezinte urgent la control.
Anii trec, vremurile se schimbă, generațiile la fel, am lucrat în străinătate și vă zic din viitor, preotul, cât și enoriașul de acum din România trebuie prețuiți la maxim, pentru că s-ar putea ca aceste vremuri de acum să devină doar amintiri, așa ca în foarte multe țări occidentale”.
În stilu-i caracteristic, care nu acceptă contraziceri, Calinic îi răspunde că “în buna tradiție a Bisericii, în duminici și sărbători, dar mai ales în duminici, în parohii, după-amiază se slujește Vecernia și Paraclisul Maicii Domnului, se ține cuvânt, după care are loc Școala de Duminică, împreună cu tinerii din parohie – credincioșii de mâine ai Bisericii.
Din acest motiv consider că vizitele sunt efectuate într-un timp legitim.
Nu anunț, de regulă, vizitele pentru că nu mă interesează covorul roșu la primire si nici mesele de protocol.
Ceea ce mă interesează în mod deosebit este starea bisericilor, a cimitirelor și buna rânduială a slujbelor din parohiile eparhiei”.
Arhiepiscopul Calinic nu spune dacă “covorul roșu si mesele de protocol” se mai practică cu aceeași asiduitate ca înainte.
El a devenit cunoscut pentru “vizitele pastorale” pe care le organizează, de obicei după-amiaza, uneori numărul lor depășind 30 pe zi.
În legătură cu eficiența acestor controale “în viteză”, Arhiepiscopia nu a prezentat niciodată date exacte.
TEODOR PUȘCAȘU