Ținând cont de atenționările Administrației Naționale de Meteorologie, potrivit cărora România se află sub Cod Portocaliu de caniculă până duminică- 24 iulie, Direcția de Sănătate Publică Suceava a emis o serie de recomandări:
– Evitați, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18
– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise
– Beţi zilnic peste 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute
– Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii
– Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase)
– Consumaţi fructe şi legume proaspete ce au un conținut ridicat de apă, precum, pepenele galben, roşu, prunele, castraveţii și roşiile
– Reglați aparatul de aer condiţionat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală
– Nu utilizați ventilatoare dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius
– Ţineţi ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă
– Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, construcții, etc.).