Probabil te-ai aflat de multe ori în situația în care ți-ai fi dorit un software recrutare, care să îți reducă din timpul necesar pentru a găsi un anumit candidat. Împreună cu un program salarizare, un instrument digital dedicat recrutării și selecției, se află printre cele mai căutate soluții de către specialiștii HR. Un astfel de soft sprijină departamentul de resurse umane să identifice mai ușor oamenii potriviți pentru pozițiile deschise din companie.
Cu un software recrutare complex, eficientizezi modul de defășurare al etapelor de recrutare, și ai parte de o viteză mai mare de reacție atât din partea recrutorului, cât și a candidaților. Softul este dezvoltat pentru a sprijini eforturile tale de a identifica cei mai potriviți aplicanți, care să se potrivească cu nevoile de moment ale companiei, dar și cu cele pe termen lung. După angajarea lor, cu un program salarizare le poți calcula salariile cu minim de efort, având la îndemnă o soluție sigură și rapidă.
Funcții importante la o soluție digitală pentru recrutare
Pentru ca recrutarea să însemne o experiență ușoară pentru recrutor și candidați, este important să ai parte de o metodă eficientă și ușor de utilizat. Printre caracteristicile unui software recrutare performant se numără următoarele:
- Mod intuitiv de folosire;
- Adaptabilitate la nevoile utilizatorilor;
- Rapiditate în identificarea candidaților după anumite criterii;
- Disponibilitatea unei baze de date pe care toți utilizatorii să o poată accesa.
Prin utilizarea unui software recrutare, selecția se realizează într-un mod mai organizat, iar astfel poți aloca mai mult timp candidaților cu abilitățile pe care le cauți. În plus, programul permite stocarea informațiilor despre candidați din mai multe platforme specializate. Cu un software recrutare, poți importa CV-uri de pe site-uri cum ar fi BestJobs sau eJobs, de unde le alegi ulterior pe cele potrivite pentru nevoile companiei tale.
În funcție de complexitatea pozițiilor deschise din organizație, din aplicație poți organiza proiecte de recrutare pe diferite etape. Precum un program salarizare, softul are inclusă o funcționalitate de unde pot fi generate rapoarte, care oferă o analiză detaliată a procesului de recrutare.
Selectează aplicanții în funcție de criteriile dorite
În căutarea candidatului ideal, este normal să ne raportăm uneori la angajații care fac parte deja din companie. Cu un software recrutare complex, alegi persoana care se apropie cât mai mult de ceea ce îți dorești, în funcție de anumite criterii. Poți importa în baza de date doar acele CV-uri care au un profil asemenător cu cel al angajaților din prezent.
În cazul în care dorești să-ți simplifici și activățile de payroll, alege un program salarizare care acoperă funcționalitățile de bază în ceea ce privește calculul de salarii. Totodată, softul este util și pentru alte operațiuni complexe, cum ar fi: generarea și transmiterea fluturașilor de salariu către angajați, gestionarea reținerilor salariale, distribuție pe centre de cost, corecții de calcul și multe altele.
Alegerea candidaților pe baza unor criterii bine definite
Eficientizarea procesului de recrutare presupune și selecția CV-urilor și care se pliază pe nevoile companiei. Dacă utilizezi un software recrutare, poți selecta candidații pornind de la diverse criterii pe care le alegi. Spre exemplu, nivelul de experiență într-un anumit domeniu, nivelul de pregătire, certificări obținute sau locația în care se află.
Identifică specialiștii de care ai nevoie cu True HR
Pentru a ajunge mai repede la candidații potriviți pentru tine, alege un software recrutare intuitiv, inclus în aplicația complexă True HR. Dezvoltată de UCMS by AROBS, această soluție digitală de resurse umane conține 19 funcționalități distincte, care asigură un flux optim al operațiunilor de administrare de personal. Totodată, UCMS by AROBS are în portofoliu dp-Payroll, un program salarizare creat pentru calculul de salarii și procesele conexe din domeniul salarizării. Pentru a afla mai multe despre produsele UCMS by AROBS, trimite un email la sales@ucms.ro sau apelează numărul de telefon 0720 534 424.