#Gheorghe Flutur a replicat că “am făcut în 2017 sau 2018 o expertiză tehnică a podului, dar nu ni s-a spus să oprim circulația”
Consilierul județean PSD Suceava Gheorghe Arteni a atras atenția, azi, în legătură cu starea deplorabilă a podului care face legătura între comunele Cornu Luncii și Mălini.
“Nu știu în ce stadiu este proiectarea, licitația, dar situația este drastică!
Nivelul Moldovei este foarte coborât, situația este critică, dacă nu se face o variantă, cât de cât, prin albie, ceva, podul cade!
S-a băgat restricție de pod, a dispărut!
S-a creat restricție de tonaj, dar trebuie să dai variantă pe unde mă duc!
Sunt 20.000 de locuitori care vor fi sinistrați, este o situație critică!
Nu mai zic de partea pietonală, acolo este pericol public, chiar nu mai există trotuar” a spus el.
Șeful CJ Suceava Gheorghe Flutur a precizat, referindu-se la subiect, că “noi am depus finanțare a drumului care vine de la Fălticeni, intersecția cu Cornu Luncii spre Borca, drum lărgit pe bani europeni.
Singura soluție e să fac podul de la Mălini, care are o deschidere de 200 de metri, foarte scump, e să găsesc bani europeni.
Am făcut în 2017 sau 2018 o expertiză tehnică a podului, dar nu ni s-a spus atunci să oprim circulația.
Studiile arată că ar trebui făcut în amonte un alt pod, lucrăm pe Programul Operațional pentru Asistență Tehnică, avem bani pentru proiectare, pentru execuție în programul 2021 – 2027 am cerut finanțare de la ADR Piatra Neamț.
E vorba de multe zeci de milioane de euro, vom emite restricții, să vedem și variante de ocolire….”
Flutur vorbeste pe persoana fizica precum omologul sau din Neamț?
“”Am făcut în 2017 sau 2018 o expertiză tehnică a podului, dar nu ni s-a spus atunci să oprim circulația.””
Cind ceri, (chiar si personal) o expertiza țî se da o concluzie si o solutie! Poate fi vazuta undeva? Si-a asumat cel care a cerut experiza, riscurile? Mortii nu vorbesc iar vinovatii sunt spalati pentru ca responabilitatea colectiva este o mizerie mostenită. Constructorul, era un bun obicei, statea sub pod la incarcarea cu sarcina maxima din proiectare. Cel care-si asuma riscul (expertul, responsabilul legiuit, beneficiarul expertizei) trebuie sa stea sub pod pentru ca numai asa RESPONSABILITATEA are efect. Cei din top management au salariile mari pentru ca trebuie sa aiba RESPONSABILITATE. Paunul nu este politician!