Meterologii ANM au anunțat că jumătatea vestică a județului Suceava este, în intervalul 27 iulie, ora 12:00 – 29 iulie, ora 02:00, sub Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În perioada sus-amintită, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în după-amiaza și seara zilei de miercuri (27 iulie), îndeosebi în centrul, estul țării și la munte, apoi din a doua parte a nopții de miercuri spre joi (27/28 iulie) și în sud-vest și sud. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală de peste 55…70 km/h) și grindină. Pe alocuri cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp. În extremitatea de sud a teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala cu precădere în după-amiaza zilei de joi (28 iulie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 iulie).
SORIN NICA