Astăzi au avut loc finalele Campionatul Mondial de Canotaj Under19 de la Varese (Italia) în care au concurat sportivii de la CSȘ Nicu Gane Fălticeni, Shara Gușă și Sebastian Tașcă, pregătiți de antrenorul emerit Vasile Avrămia.
Echipajul de dublu vâsle feminin (JW2x) – Shara-Ștefania Gușă și Bianca Camelia Ifteni, a terminat cursa pe locul 2, în Finala B, cu timpul de 7:08.78, după echipajul Canadei care a avut 7:06.40, într-o cursă strânsă în care puțin a lipsit ca româncele să termine pe primul loc.
Echipajul de dublu vâsle masculin (JM2x), compus din Ovidiu Cristian Badea și Sebastian Tașcă, s-a clasat pe locul 3, în Finala C, cu timpul de 06:35.53. Pe primele locuri s-au clasat echipajele Irlandei cu 06:27.93 și Greciei cu 06:32.36.