Un nou accident pe traseul Păltinoasa – Ilișești, unde o autoutilitară s-a răsturnat pe partea carosabilă din cauza vitezei și a neatenței șoferului.
La fața locului intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă) cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.
Potrivit medicilor ajunși la fața locului, în autoutilitară se aflau trei persoane, acestea fiind conștiente și cooperante, și pe moment monitorizate la fața locului de către echipajele medicale.
În funcție de evoluție, echipajele SMURD și SAJ vor decide dacă trebuie transportate la spital.