Trăsnetele au provocat ieri, 30 iulie 2022, două incendii în județul Suceava la care au intervenit pompierii militari din Vatra Dornei, de la Garda de Intervenție Vicovu de Sus împreună cu lucrători ai SVSU Brodina.
Primul incendiu, cel din satul Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor, a fost anunțat la ora 08:48 și a fost stins la ora 11.15. Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu două autospeciale de stingere, iar la sosirea echipajelor ardea generalizat un depozit de furaje (fânar), fără posibilități de propagare.
Au ars depozitul de furaje pe o suprafață de aproximativ 24 de metri pătrați și aproximativ 4 tone de fân.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un trăsnet direct.