Ceea ce nu poate face, deocamdată, societatea civilă și instituțiile cu atribuții ale statului a reușit ploaia : chermeza pe bani publici „Nuntă în Bucovina”, invenție a șefului liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost sabotată de vremea nefavorabilă.
Marea adunătură cu cântec, joc și voie bună trebuia să aibă loc azi, dar a fost mutată pe 15 august, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, pe toloaca din Pârteștii de Sus – comuna Cacica.
În aceeași zi, pe 15 august, comuna Cacica este arhiplină cu credincioși veniți la Basilica Minor, așa încât „Nuntă în Bucovina” cade ca nuca în perete.
DAN PASCARU