Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava nu are încă parte de un șef stabilit prin concurs, ci numai pe bază de dosar.
Prin ordin al prefectului PNL Alexandru Modovan, începând de azi, comisarul șef de poliție Marian Ionel Pătrașcu a fost împuternicit pentru o perioadă de 3 luni să dețină postul.
Pătrașcu a desfășurat, în ultima perioadă, activitate în cadrul Biroului Control din Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, iar timp de 16 ani a condus activitatea Serviciului din Vrancea. El a mai condus Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava anul trecut, vreme de câteva luni.
Pătrașcu o înlocuiește pe inspector de poliție Oana Melinte, care a rezistat mai puțin de o lună în această funcție.
La rândul ei, Melinte îl schimbase pe comisarul șef Adrian Hlaghi, care a fost mazilit după ce a fost depistat circulând cu viteză neregulamentară în localitate.
Prefectul Moldovan declara, luna trecută, că la jumătatea lunii august va fi organizat concurs pe post, dar acest lucru nu se mai întâmplă.
O nouă încercare: vrânceanul Marian Pătrașcu la conducerea Serviciului Permise Auto Suceava