Așa cum ne-au obișnuit, polițiștii din județ își umflă periodic mușchii cu transporturi de lemne de 2-3 metri cubi, în timp ce șoselele sunt pline de camioane care abia se mișcă de cât lemn au încărcat.
Ieri au oprit 5 transporturi la Vicovu de Sus, Mălini, Gălănești și Satu Mare, doar că lemnul confiscat încape pe o comionetă mică. O captură de tot râsul pentru un județ în care furtul de lemn este sport local.
Ieri, 4 august 2022, în jurul orelor 11:50, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Ștefan cel Mare, pe raza orașului Vicovu de Sus, județ Suceava, au oprit pentru control o autoutilitară care transporta material lemnos.
Conducătorul autoutilitarei a fost identificat în persoana unui bărbat din comuna Sucevița, sat Voievodeasa.
Fiind verificat transportul în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că pentru autoutilitară a fost emis avizul de însoțire a materialului lemnos, pentru cantitatea de 0,50 mc lemn de foc specia paltin de munte și pentru cantitatea de 1 mc lemn de foc specia fag.
Întrucât, din primele verificari s-a observat faptul că volumul de matrial lemnos transportat este mai mare decât cel din avizul de însoțire a materialului lemnos, șoferul a fost condus la Ocolul Silvic Putna-Centrul de Prelucrare a lemnului Putna.
Lucrătorii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos, ocazie cu care a rezultat cantitatea de 3,45 m3 lemn foc specia fag și 0,50 mc lemn foc specia paltin de munte, constatându-se un plus de 2,45 mc lemn foc specia fag în valoare de 424 lei.
În acest context, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea cantității de 2,45 mc lemn foc specia fag în valoare de 424 lei, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna.
Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 1000 lei, conform Legii nr.171/2010 modificată.
Tot ieri, lucrătorii din cadrul Sectiei 7 Politie Rurală Malini au depistat și oprit în trafic pe DJ209 B pe raza satului Mălini, com. Mălini, autoutilitara condusă de către un bărbat din sat Poiana Mărului, com. Mălini, jud. Suceava ce transporta material lemnos.
Fiind verificat în aplicația SUMAL s-a constatat faptul că transportul de material lemnos nu avea documente de proveniență, fapt pentru care autoutilitara a fost condusă la sediul Ocolului Silvic Mălini unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3,1 metri cubi lemn foc fag în valoare de 682 lei.
În cauză s-a procedat la confiscarea materialului lemnos și sancționarea contravențională conform art. 19 alin. 2 lit. a din Lg. 171/2010.
Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Mălini.
La data de 04.08.2022, în jurul orelor 13:50, având în vedere planul de acțiune pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale de arbori din păduri și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materilalului lemnos, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Calea Bucovinei, pe raza orașului Vicovu de Sus, județ Suceava, au oprit pentru control autoutilitara condusă de către un bărbat din orașul Vicovu de Sus, jud.Suceava.
Fiind verificat în aplicația SUMAL 2.0, s-a constatat faptul că pentru autoutilitară nu a fost emis aviz de însoțire a materialului lemnos.
Lucrătorii silvici au procedat la inventarierea materialului lemnos, ocazie cu care a rezultat cantitatea de 2,01 m3 buștean gater specia molid, în valoare de 1173,8 lei și 0,79 mc lemn foc specia molid.
În acest context, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 modificată s-a dispus confiscarea cantății de 2,01 m3 buștean gater specia molid, în valoare de 1173,8 lei și 0,79 mc lemn, aceasta fiind predată în custodia Ocolului Silvic Putna.
Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 3000 lei, conform Legii nr.171/2010 modificată.
La data de 04.08.2022, ora 17.30, în timp ce executau serviciul de patrulare, lucrătorii patrulei de siguranță publică din cadrul SPR 4 Gălănești au oprit pentru control autoutilitara care circula pe DN 2H din comuna Putna și transporta material lemnos respectiv lemn foc fag și lemn foc molid. Cu ocazia controlului efectuat s-a stabilit faptul autoutilitara este condusă de către un bărbat domiciliat în com. Putna, județul Suceava iar acesta nu a putut prezenta aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat.
Transportul a fost condus la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna unde s-a solicitat sprijinul unui pădurar din cadrul acestui ocol pentru inventarierea materialului lemnos. Cu această ocazie s-a stabilit faptul că șoferul transporta cantitatea de 3,268 mc lemn, din care 1.728 m.c. lemn foc specia fag și 1,54 mc lemn foc molid în valoare totală de 487 lei.
Șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
La 05.08.2022, orele 03:50, patrula din cadrul SPR 3 Marginea, în timp ce desfășura activități pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării și comercializării materialului lemnos, a oprit pentru control o autotutilitară care se deplasa pe DJ 178 B, raza comunei Satu Mare, județul Suceava.
S-a constatat faptul că, autoutilitara era condusă de un bărbat din comuna Trușești, județul Botoșani, care a prezentat pentru control documentele personale și cele ale autoutilitarei.
Numitul Pleșca Ștefan a prezentat lucrătorilor de poliție avizul de însoțire a materialului lemnos, pentru autoutilitară pentru cantitatea de 0,3 metri cubi, grupa rășinoase, specie molid, sortiment rumeguș și pentru cantitatea de 1,9 metri cubi, grupa rășinoase, specie molid, sortiment biomasă necertificabilă.
Întrucât, șoferul transporta și o cantitate de material lemnos specia cherestea rășinoase, pentru care nu deținea documente de însoțire, vehiculul mai sus menționat a fost condus la Depozitul Canton Silvic din comuna Marginea, județul Suceava, unde a fost solicitat personalul silvic din cadrul Ocolului Silvic Marginea, pentru a proceda la inventarierea cantității de material lemnos.
Astfel s-a constatat că în autotutilitară se afla fără documente de însoțire, cantitatea totală de 0,98 metri cubi, cherestea rășinoase (căpriori brad), conform carnetului de inventariere întocmit de către reprezentanții din cadrul Ocolului Silvic Marginea.
Șoferul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor art. 19 alin. (2) lit. a) pct. 1 din Legea 171/2010, iar cantitatea de 0,98 metri cubi, cherestea rășinoase (căpriori brad), în valoare de 852,6 lei a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Marginea.