Ieri, 5 august 2022, la ora 18.44, un fălticenean a sunat la 112 pentru a reclama faptul că fratele lui, Ioan Z., este beat și se manifestă agresiv.
Un echipaj s-a deplasat la fața locului și a constatat că cei doi frați locuiesc în municipiul Fălticeni împreună cu mama lor. Ieri seară, Ioan Z., care suferă de afecțiuni psihice a venit acasă beat, și între el și mama lui a izbucnit o ceartă. Scandalul a culminat în momentul în care fiul și-a lovit mama deoarece femeia i-a reproșat acestuia că nu contribuie la plata utilităților.
Ioan Z. a fost dus de poliție la Spitalul municipal Fălticeni, după care a fost transferat la Secția de Psihiatrie Burdujeni pentru a primi tratament de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.