O femeie în vârstă de 82 de ani, din satul Cotârgași, orașul Broșteni, a fost găsită moartă în casă, prezentând urmele unei morți violente, fiind vorba despre un viol urmat de crimă.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști sub îndrumarea unui procuror de caz, autorul crimei este Constantin Mandric, de 37 de ani, din satul Cotârgași. Bărbatul, care este necăsătorit, s-a dus în seara zilei de 4 august 2022, în jurul orei 22.00, la un bar din localitate unde a consumat băuturi alcoolice și după care a mers la casa Varvarei Bălău deoarece știa că locuiește singură.
El susține că a tras-o pe femeie de pe pat, a întreținut raporturi sexuale normale cu aceasta, împotriva voinței acesteia, iar victima l-a zgâriat pe față pe agresor. Deoarece victima s-a opus actului sexual, Constantin Mandric a imobilizat-o de ambele brațe prin comprimarea pe piept. Criminalul le-a mai spus anchetatorilor că în momentul în care a părăsit locuința femeii, aceasta încerca să se ridice de pe sol și nu a agresat-o în mod vădit violent.
Doar că rezultatele autopsiei medico-legale din data de 6 august 2022 îl contrazic pe autor și arată că victima a avut parte de o moarte violentă, prin asfixiere mecanică și comprimare toracică.
SORIN NICA