PNL s-a impus în fața PSD în privința funcției de manager al Spitalului Județean Suceava: managerul interimar Alexandru Calancea (preferatul liberalului Gheorghe Flutur) a primit o notă mai bună decât fostul manager al spitalului Rădăuți, Traian Andronachi (apropiat de PSD).
Medicul Calancea a fost notat cu 9,57 la susținerea proiectului de management de ieri, iar avocatul Andronachi cu 8,49.
În cazul în care se consideră nedreptățit, Andronachi poate depune contestație.
Demn de precizat este că șeful comisiei de concurs a fost un subaltern de partid de-al lui Flutur – consilierul județean PNL Ioan Bădeliță, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Suceava.
Din comisie au mai făcut parte medicii Andrei Neștian (Iaşi) și Mihai Mleșnițe (Cluj Napoca).
Șeful secției cardiologie Alexandru Calancea a fost numit manager interimar de către Gheorghe Flutur pe 1 iulie 2020, în plină pandemie, luând locul echipei Anatolii Buzdugan-Valeriu Gavrilovici.
„În baza prerogativelor legale pe care le am, voi numi o nouă echipă managerială, interimară, începând cu data de 1 iulie, până la organizarea concursului”, declara atunci Flutur.
BEATRICE OȘEAN