Recent, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, anunța cu mare emfază că lucrările la Centrul de tratament oncologic din curtea Spitalului Județean vechi au fost finalizate.
De fapt, el se înscrie în linia impusă de șeful de partid, Gheorghe Flutur, care și-a făcut un obicei din a se “împăuna” cu realizări care nu-i aparțin.
Totuși, Barbă s-a oprit cu declarațiile sforăitoare, fiind conștient că, până la începerea tratamentelor pentru pacienți, va mai dura ceva timp. Și nu s-a înșelat!
Centrul continuă să rămână închis pentru bolnavi, în interior derulându-se activități administrative, precum adus aparatura medicală, mutat mobilă, curățenie ș.a.m.d.
În exterior, parcarea prevăzută în proiect, dinspre secția de oncologie, nici măcar nu a mai fost finalizată.
Centrul de tratament oncologic de la Suceava este o investiție particulară de 14 milioane de euro, aparținând SC Lotus Center Cluj-Napoca.
De fapt, proiectul început efectiv în anul 2017 trebuia de mult finalizat, termenele limită fiind depășite de mai multe ori.
Edificarea Centrului a început cu firma suceveană General Construct, care și-a retras utilajele și muncitorii din cauza neînțelegerilor financiare, locul ei fiind luat de Electrogrup Cluj-Napoca.
Clădirea are patru niveluri, dintre care două subterane.