În ședința din 17 august, consilierii județeni suceveni vor vota o nouă alocare de fonduri publice în cazul dosarului depozitului de deșeuri din Pasul Mestecăniș, a cărui amenajare a fost finalizată, dar care nu poate funcționa din cauza problemelor în justiție.
CJ Suceava continuă buna colaborare cu Societatea Civilă de Avocați Stoica & Asociații București, de această dată suma plătită fiind de 30.000 de lei pentru reprezentarea în dosarul nr. 3655/117/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș.
În ședința de luna trecută, administrația județeană a vărsat în conturile aceleeași societăți 450.000 de lei pentru reprezentarea în mai multe dosare la Tribunalele Suceava și Botoșani și de la Curtea de Apel Suceava, initiate de SC Autotehnorom în cazul axei strategice Suceava-Iași (în legătură cu care a fost “săltat” de DNA, pentru luare de mită și trafic de influență, fostul vicepreședinte liberal Cristinel Crețu).
Societatea civilă de avocați atât de apreciată de conducerea CJ Suceava este condusă de Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției și apropiat al șefului liberal Gheorghe Flutur.
Cei doi au fost colegi de partid, Stoica fiindu-i șef lui Flutur cât a condus PNL în perioada februarie 2001 – august 2002.
Administrația județeană suceveană a fost chemată în justiție de mai mulți localnici din Pojorâta, nemulțumiți de amplasarea gropii de gunoi (investiție cu fonduri europene) în vârf de munte și care au cerut desființarea acesteia.