Ieri, 18 august 2022, la ora 23.45, o patrulă din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia a oprit pentru control pe raza localității Ilișești, autoturismul condus de un bărbat.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să fie testat cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.