Pe 14 iunie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a analizat situația închiderii și ecologizării celor 6 iazuri de decantare ale sterilului.
În urma demersurilor întreprinse, Societatea de Conservare și Închidere a Minelor CONVERSMIN S.A. București, care gestionează fostele perimetre miniere, a informat Prefectura Suceava cu privire la stadiul închiderii și ecologizării perimetrului minier Ostra, un factor de risc potențial generator de situații de urgență.
În 2018, S.C. CEPROMIN Deva a realizat proiectarea pentru lucrările prevăzute în documentațiile anterioare și neexecutate din cauza subfinanțării.
“În prezent, există lucrări prevăzute în documentațiile anterioare care nu sunt executate, precum și lucrări prevăzute care au fost executate, dar care sunt degradate, fapt ce poate conduce la instabilitatea corpului depozitului de steril și antrenarea acestuia în mișcare”, se menționează într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
Având în vedere riscul reprezentat, prefectul PNL Alexandru Moldovan a transmis către Guvernul Ciucă o solicitare de sprijin pentru demersurile Societății de Conservare și Închidere a Minelor CONVERSMIN București, “în vederea suplimentării fondurilor necesare programului de reconstrucție ecologică”.
Moldovan a mai cerut desemnarea unor specialiști care să se deplaseze la fața locului, pentru a realiza o analiză și a propune măsurile imediate pentru punerea în siguranță a iazurilor de decantare din perimetrul minier Ostra, “în acest moment existând un risc iminent de producere a unui accident ecologic”.
Totodată, a fost supusă atenției factorilor decizionali și situația iazului de decantare Pârâul Cailor din Fundu Moldovei, unde se înregistrează exfiltrații de la galeriile subterane, forajele executate la cele două iazuri fiind colmatate.
Raportul atrage atenția că “piezometrele sunt nefuncționale, existând posibilitatea ridicată de declanșare a unor evenimente cu grad ridicat de risc, ca urmare a deplasării necontrolate a maselor de steril, situația existentă fiind una excepțională și lipsită de o minimă monitorizare”.