Au apărut imagini de la un accidentul rutier care s-a produs pe data de 11 august 2022, pe DN17, în localitatea Tiha Bârgăului, în care se vede cum o femei trece drumului național la doar câțiva zeci de metri de o trecere pentru pietoni, prin fața unui TIR condus de un bărbat din județul Suceava.
În imagini se vede că femeie traversează strada aleargând cu toate că spre ea vine un autotren. Ea a fost lovită de TIR chiar înainte de a ajunge pe partea cealaltă a străzii. La mică distanță de locul producerii accidentului se afla un echipaj de poliție.
„Din primele date, un autotren condus de un bărbat de 55 de ani, din Suceava, în timp ce se deplasa pe Drumul Național 17 pe direcția Bistrița către Suceava, a accidentat o femeie de 55 de ani, din Tureac, care se afla angajată în traversarea părții carosabile. În urma impactului femeia a fost rănită necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Cei doi participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal urmând sa fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului rutier”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.