Ieri seară, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Ciprian Porumbescu. La fața locului au intervenit pompieri militari și civili cu cinci autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la adăpostul de animale și depozitul de furaje.
Au ars șura, bucătăria de vară și acoperișul casei de locuit pe o suprafață totală de aproximativ 150mp. S-au degradat pereții portanți, planșeul și alte bunuri din interior. În incendiu au pierit 10 găini.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică – un scurtcircuit.