Greierii de toamnă
–
Greierii se aud din ce în ce mai slab,
Au rămas câțiva în spate, în grădină,
Să caute o vară tristă ce-a apucat-o numai ea știe pe unde…
Nu stau sa-i ascult prea mult
Pentru că timpul mi-a întors din nou clepsidra,
Iar eu abia apucasem să o așez cum trebuie.
–
Nu mă îngrijorează ploaia rece
Care ne mătură prispa sufletului cu folos,
Nu mă îngrijorează nici frigul de care se plâng toți înainte să fi venit.
Mă macină gândul că oamenii răi care le știu pe toate
Ocupă toate odăile din sufletul celor buni.
Mai e loc, nu mai e loc?
–
Numai eu știu că timpul e cel care aleargă
Ca un cal negru nărăvaș.
Cal nărăvaș alb, n-am mai văzut de mult.
Ultimul a fost închis și oprit la vămile cerului.
Să facă ce știe el mai bine, timpul…
Cu gândurile, cu ploaia, cu inimile îndoite,
Cu cerul și cu noi.
