Un băiețel de trei ani a scăpat ca prin minune cu răni ușoare după ce a căzut de la mansarda casei, întâi de acoperișul din tablă, iar apoi pe florile pe care a nimerit la sol.
Un bărbat din localitatea Plopeni a sunat, ieri, 18 septembrie 2022, la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța faptul că fiul său în vârstă de trei ani a căzut de la geamul mansardei și a suferit leziuni.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, ieri după-amiază, părinții făceau curățenie generală în camerele situate la masarda imobilului, iar copilașul se juca în camera aflată deasupra ușii de acces in locuință. Lăsat nesupravegheat, minorul s-a urcat pe geamul lăsat deschis din cameră și a alunecat în exterior, căzând inițial pe tabla acoperișului după care pe sol, pe pământ, căderea fiindu-i amortizat de flori.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”.